9. iunie 1873, Leordeni: relatarea unei călătorii a domnitorului Carol ca sursă de inspiraţie pentru Carmen Sylva
Câteva pasaje dintr-o scrisoare scrisă la Leordeni, în 9 iunie 1873, pe când Regele Carol I (pe atunci domnitor) se afla în vizită la moşia familiei Kretzulescu – scrisoare în care aflăm şi despre o vizită la închisoarea de la Ocna Mare şi despre condiţiile de detenţie pentru condamnaţii de acolo, ceea ce o inspiră pe Elisabeta să scrie povestirea „Neaga”, pe care o publică sub pseudonimul Carmen Sylva în 1885/87 în volumul german „Durch die Jahrhunderte” (De prin veacuri):
„Pe o căldură copleşitoare am părăsit la orele 8 Târgu Jiu și a trebuit să trecem peste două lanțuri de munți ca să ajungem în județul Râmnicului Vâlcei. Abia seara la 8 am ajuns la mănăstirea Horezu, unde am fost așteptat de domnii Lahovary, tatăl și fiul, E. Greceanu ș.a. Călugărițele m-au întâmpinat cu cânturi și m-au îndrumat către biserica frumos luminată. Ne-am petrecut seara într-un mod foarte plăcut, mai întâi am stat pe frumoasa terasă, iar apoi am făcut un tur al întinsei mănăstiri, așezată la loc singuratic și părăsit, într-o vale între păduri. […] Horezu ar putea fi transformat într-un castel ca din povești, în stil medieval, putând fi amenajate în jur de 60 de camere, toate înalte și spațioase, ca spații de locuit. […] M-am bucurat când prima rază de soare mi-a luminat dimineața patul și m-am bucurat de cum am părăsit valea gravă a pădurilor pentru a ieși în valea blândă, mărginită de pajiști, a Bistriței, de-a lungul căreia călăream la orele 8 dimineaţa, pentru a mă lăsa apoi în vale spre mănăstirea Bistrița. La orele 9 am ajuns acolo și am luat-o drept către frumosul defileu stâncos în care se prăbușesc vijelios cascadele înspumate. După o ședere de două ore în timpul căreia am luat micul dejun în sala mare, ne-am continuat călătoria pe drumuri foarte proaste și am ajuns la orele 5 ale serii la salinele de la Ocna mare. Am coborât 450 de trepte până la halele mari de sare care erau luminate strălucitor; ardeau peste 10.000 de lumânări. Se aflau acolo 400 de ocnași, fiecare cu câte o lumină în mână, și m-au însoțit prin galerii. Clinchetul lanțurilor lor răsuna înspăimântător în halele enorme și, înainte de plecare, acești nefericiți mi s-au aruncat în genunchi implorând îndurare. Acestea sunt momente grele pentru cineva care are dreptul de a grația pedepsele, dar nu trebuie să lași numai inima să vorbească când e vorba despre fapte grele. Cu toate acestea, am iertat pedepsele a 12 condamnați și am comutat altor 24 de condamnați pedeapsa pe viață în 20 de ani de închisoare. Printre cei grațiați s-au aflat și doi care cu puține momente în urmă avuseseră viața mea în mâinile lor, căci am ieșit din puțul minei într-un coș care a fost tras în sus de doi dintre cei închiși […]. Seara, la orele 7 și jumătate, m-am întors la Râmnic, unde mi s-a făcut o primire strălucitoare. Mai multe mii de oameni m-au așteptat la barieră și m-au întâmpinat cu urale. După cuvântările care s-au ținut, am urcat într-un cupeu de gală și întregul convoi s-a pus încet în mișcare către Episcopie. Străzile și casele erau împodobite cu steaguri, covoare și cu portretele noastre, și nenumărate buchete de flori îmi fură aruncate în trăsură. Seara, la dineu, A. Lahovary a pronunțat un foarte frumos toast, subliniind că orașul și județul cunosc un progres substanțial de câte ori vin la Râmnic: întâia oară am dispus să se construiască un pod peste Lotru, apoi am pus să facă drumul spre Drăgășani care astăzi este gata, iar vizita mea de acum va fi marcată de construirea unui pod de piatră peste Olt. În cuvântul meu de răspuns am subliniat că în ziua de astăzi străzile și podurile nu mai sunt suficiente doar ele pentru a aduce viața într-un ținut și pentru a-i asigura acestuia un comerț nestânjenit. În ziua de astăzi se pune preț nu numai pe transportul sigur, ci și pe cel rapid, iar această condiție nu poate fi îndeplinită decât de căile ferate. De aceea port în mine dorința cea mai sinceră de a vedea un drum de fier prin valea Oltului spre Sibiu etc. Cuvintele mele au fost întâmpinate cu un entuziasm fără sfârșit și toți au spus „cându Maria Ta voesci, se va face“. Nu m-am putut abține să răspund că eu am vrut, dar că domnii deputați au fost împotrivă și că n-au vrut să audă de joncțiuni. Șase dintre ei erau la masă și au protestat, promițând că în sesiunea viitoare se vor angaja pentru căile ferate.”
* * *
Fragment din:
„Cu iubire tandră, Elisabeta” – „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondenţa perechii regale. Ediţie critică şi comentată, note şi traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann şi Romaniţa Constantinescu. Transcrierea după manuscrisul în limba germană, stabilirea textului, studiu introductiv şi indice de Silvia Irina Zimmermann. Bucureşti: Humanitas, 2020, volumul I: 1869-1888, 376 pagini, ISBN: 978-973-50-6887-5.
Detalii despre proiectul editorial al corespondenţei primei perechi regale:
https://www.carmensylva-fwa.de/publ/corespondenta-regala.html
Despre ediţia corespondenţei pe pagina editurii Humanitas:
https://humanitas.ro/humanitas/carte/cu-iubire-tandra-elisabeta
