„Tot agățându‑se de mâna mea, bătrâna călcă odată cu mine praful lăcașului unde atâția ani în urmă cele dintâi rugăciuni ale ei se suiseră către Dumnezeu. Aveam o neliniște în ce privește ceea ce s‑ar putea găsi înăuntru, temându‑mă ca nu cumva noi deziluzii să copleșească smerita tovarășă de lângă mine. Ce am găsit a fost haosul! Sfințita ordine a lucrurilor fusese răvășită; obiectele mari și mici erau împrăștiate într‑o neorânduială fără bunăcuviință, icoanele cele mai vrednice de închinare fuseseră smulse din cadrele lor și îngrămădite în colțuri întunecoase, cu fața la perete ori zăcând în praful podelelor. Ușile care duc la altarul tăinuit erau căscate, ca și cum pași profanatori nu s‑ar fi sfiit nici de Sfânta Sfintelor. Biserica în starea ei de acum părea să fi fost despuiată de înțelesul ei mistic și să fi fost pusă crud înaintea ochilor profani, ca viața unui om ale cărui adâncuri mai ascunse au fost deodată aruncate ca pradă setei de cunoaștere a mulțimii. Un vuiet de mânie mută părea că se suie din zidurile pătate, din ușile altarului date în lături, chiar din stâlpii de lemn cărora nimic nu putea să le răpească demnitatea, columne puternice care țineau sus casa lui Dumnezeu, în ciuda neîngrijirii omului. Fără cuvânt, copleșită de durere, stareța sta privind îndelung la acest haos pe care nu era în stare să‑l deslușească. Frângându‑și mâinile, ea spunea întruna: „Dragă, dragă, ce au făcut!” și tot de la capăt: „Ce au făcut! Ce au făcut!”“
***
Fragment din cartea Reginei Maria „Ţara Mea”, din partea a II-a „Ţara pe care o iubesc“ (1919, traducerea din engleză de Nicolae Iorga), în:
Reginele scriitoare ale României, Elisabeta (Carmen Sylva) şi Maria. Ediţie îngrijită, introducere, note şi bibliografie de Silvia Irina Zimmermann. Colecţia “Istorie cu blazon”, Bucureşti: Editura Corint, 2021, 400 pagini, ISBN 978-606-793-964-4.